marți, 15 iulie 2014

Budinca de taitei, spanac si ton (cu iaurt si branzica proaspata)

Am gasit aceasta reteta pe un site cu retete dietetice, cu toate ca nu intentionam sa gasesc ceva mai... light. Dar, am adaptat-o destul de usor, i-am adaugat un pic de aroma de ton si am pregatit o delicioasa budinca de paste si peste :) Reteta originala avea in componenta taitei obisnuiti, acele paste foarte subtirele pe care le folositi la supa, insa eu am folosit taitei de casa cu ou, un pic mai grosi, cu o consistenta diferita. Apoi, reteta nu avea carne, insa am adaugat o conserva de ton in ulei, cu tot cu ulei, pentru un gust mai... marin :) Si, ca sa nu lungesc foarte mult povestea, gasiti mai jos cateva indicatii.

Ingrediente:

  • 120g taitei cu ou (sau paste obisnuite, daca nu gasiti taitei)
  • 240g iaurt grecesc, cu mai multa grasime
  • 125g branzica de casa 
  • 300g spanac proaspat
  • 125g branza gruyere, rasa
  • 30g ceapa tocata marunt

Pentru inceput, recomand sa pregatiti spanacul si pastele. Fierbeti apa si opariti spanacul timp de 5 minute; scurgeti-l si lasati-l sa se raceasca bine; apoi, tocati-l cat de marunt puteti. Puneti la indemana toate ingredientele si fierbeti taiteii conform indicatiilor de pe ambalaj; scurgeti bine si puneti-i intr-un castron mare. Adaugati iaurtul si branzica in castron, peste taitei.


Adaugati in castron si spanacul, tonul, ceapa si sare dupa gust, apoi amestecati cu grija intreaga compozitie pana se omogenizeaza. Ungeti cu unt un vas ceramic si asezati compozitia in el.

Presarati branza rasa deasupra si coceti la 200 grade (foc maricel) timp de 20-30 minute.


Cand branza s-a topit iar budinca a capatat o culoare aurie, inseamna ca este gata. Serviti calda sau rece, dupa preferinte :) 








Pofta buna!