sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Ciorba de burta

Sa invatam sa facem ciorba de burta.... Rareori mi se face pofta de ciorba si si mai rar o gatesc. Nu m-am intrebat niciodata de ce, insa am o vaga banuiala ca motivul este unul foarte pertinent: cea mai buna ciorba este facuta de tata sau de bunica, asa ca nu are sens sa ma mai straduiesc sa fac, oricum, o ciorba mai putin gustoasa. Dar, cum ei sunt departe iar pofta nu poate fi amanata, am decis intr-o seara ca este cazul sa ma apuc de preparat, dupa ce mi-am facut singura pofta citind revista Good Food.

Ingrediente:
  • min. 5l de apa
  • 500g burta de vita prefiarta
  • 2-3 oase sau bucati de vita pentru ciorba
  • 1 telina mica 
  • 2 morcovi medii
  • 1 ceapa mare
  • 1 pastarnac mic
  • 300ml smantana lichida
  • 2 oua
  • zeama de la 1 lamaie

Prepararea este foarte simpla, motiv pentru care nu veti avea nevoie de prea multe poze. Pentru inceput trebuie sa puneti oasele de vita la fiert (in functie de marimea oalei pot fi mai mult de 5l de apa, pentru ca oricum o parte din ea se va evapora). Ciorba de burta are destul de multa grasime, asa incat va sfatuiesc sa nu faceti cum am facut eu, respectiv sa folositi niste oase cu ceva carne si putina grasime; cu cat puneti mai multe oase cu maduva si grasime, cu atat ciorba va fi mai gustoasa.

Intre timp, pregatiti legumele: curatati morcovii, telina, ceapa si pastarnacul si taiati-le in bucati mari. Cand vita e fiarta, scoateti oasele si adaugati burta (o gasiti la supermarket si uneori este deja taiata fideluta :) ). Fierbeti burta 15 minute, apoi adaugati legumele; fierbeti in continuare pana cand acestea devin moi (mai adaugati apa daca lichidul a scazut).


Cand s-au fiert, scoateti legumele pe o farfurie; daca burta nu este deja taiata, scoateti-o si pe ea si taiati-o fideluta, apoi puneti-o la loc in oala. In mod normal legumle ar trebui aruncate, dar cum nu m-a lasat inima sa fac asa ceva, le-am taiat si pe ele bucatele marunte si le-am pus in oala. Lasati totul sa se raceasca timp de 30 de minute. 
Intr-un castronel, amestecati smantana cu galbenusurile de ou. Cand ciorba s-a racorit, puneti lichid din oala peste smantana pana cand o aduceti la o temperatura apropiata cu cea a ciorbei. Turnati totul in oala, asezonati cu sare dupa gust si mai dati o data in clocot. 

Dupa ce ati oprit focul, acriti ciorba cu zeama de lamaie. Se serveste fierbinte, asezonata cu zeama de lamaie sau otet dupa gust :)

Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu