miercuri, 8 mai 2013

Budinca de citrice

Aceasta budinca de citrice imi aduce aminte de o budinca marca Jamie Oliver, pe care am gasit-o intamplator in una din cartile lui. Fiind in pana de idei, am cautat si am gasit interesanta aceasta reteta, in revista Good Food, pe care o achizitionez cu constiinciozitate in fiecare luna. Nu am preparat-o intocmai pentru ca nu aveam toate cele trebuincioase, insa pot garanta ca nu veti fi dezamagiti :)

Ingrediente: 
  • 50g unt
  • 200g zahar
  • coaja rasa de lamaie, portocala, lime, grapefruit (le puteti combina sau puteti pune numai un singur fel - 2 linguri)
  • 100ml zeama de lamaie, lime, grapefruit, portocala (combinate sau nu)
  • 3 oua mari
  • 50g faina
  • 250ml lapte
  • zahar pudra
Untul trebuie sa fie moale, pentru a-l putea amesteca mai usor cu zaharul. Puneti untul, zaharul si coaja de citrice intr-un bol si frecati-le bine. Apoi, adaugati laptele, galbenusurile, zeama de citrice si faina; la final, veti obtine o compozitie moale si cremoasa.



Bateti albusurile si incorporati-le in amestecul de mai sus, amestecand usor de jos in sus, pentru a obtine un amestec foarte pufos. Ungeti cu unt un vas termorezistent si turnati amestecul in el.



Coaceti budinca in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de 30-40 de minute, pana cand se rumeneste deasupra; aceasta va fi pufoasa deasupra si cremoasa in partea de jos. 

Aceasta budinca este un desert rapid, care poate fi servit fie cald, fie rece. Insa eu recomand sa o serviti fierbinte, cu zahar pudra presarat deasupra. ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu