marți, 26 iulie 2011

Pancakes cu coacaze rosii

Cand nu am carti de bucate am internet si cand nu am internet am mereu o carte de bucate cu mine. Astfel, indiferent cand mi se face pofta de mancat sau gatit nu trebuie sa caut foarte mult pentru a ma decide. :) Stiu, poate parea ciudat, insa mi-am dat seama ca aceasta este singura metoda pentru zilele aglomerate in care nu am timp sa ajung acasa, sa ma hotarasc, apoi sa cumpar si sa gatesc.
Asa ca, in cautare de ceva dulce, am descoperit o reteta aparent banala, insa putin diferita de ce stiam eu despre pancakes, respectiv clatitele americane, groase si pufoase. Si unde le putem gasi in alta parte decat pe blogul unei... americance.

Ingrediente:
  • 1 1/4 cana faina
  • 1/2 lingurita sare
  • 3 lingurite praf de copt
  • 2 linguri zahar
  • 1 ou
  • 1/3 cana smantana pentru gatit (are mai multa grasime si se amesteca mai bine; se gaseste in cutii, la raionul de lapte condensat)
  • 2/3 cana de apa
  • 1/4 cana iaurt gras
  • 2 linguri unt topit
  • putina esenta de vanilie
  • 1 cana coacaze rosii
Pentru inceput, amestecati toate ingredientele uscate intr-un bol: faina, praful de copt, sarea si zaharul. Intr-un vas separat bateti oul si amestecati-l cu smantana, iaurtul, untul topit, cateva picaturi de esenta de vanilie si apa. Apoi, amestecati crema obtinuta cu ingredientele uscate pana cand obtineti un aluat omogen. Incorporati amestecand cu grija coacazele si astfel alutul de clatite este gata.



Incingeti putin ulei intr-o tigaie antiaderenta si prajiti pe rand clatitele; puneti aluatul cu un polonic, in acelasi loc, lasand aluatul sa se intinda singur in tigaie. Cand observati ca aluatul incepe sa faca mici gaurele pe suprafata sa, intoarceti clatita cu o paleta de lemn.



Puneti-le una peste alta ca sa arate mai frumos si consumati-le cu gem de coacaze si sirop de artar/ zahar. Garantez pentru deliciozitatea lor :)



Spor si pofta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu