miercuri, 10 octombrie 2012

Placinta cu pui

Cu gandul la Anglia, m-am gandit sa prepar o noua reteta de placinta, de data aceasta cu pui :) si, nu voi lungi vorba foarte mult, ci voi trece la fapte.

Ingrediente:
  • 50g unt
  • 4 pulpe intregi de pui
  • 1 ceapa
  • 150ml lapte
  • 150ml smantana
  • 4 cepe verzi
  • 1/2 legatura patrunjel
  • 225g foietaj
  • 3 oua
  • 120ml smantana pentru gatit
  • sare si piper dupa gust
Topiti untul intr-o tigaie mare si rumeniti pulpele de pui pe ambele parti. Scoateti-le pe o farfurie, pana pregatiti restul de ingrediente. Tocati marunt ceapa si rumeniti-o si pe ea in untul ramas.



Tocati ceapa verde in bucati maricele, iar patrunjelul marunt. Peste ceapa turnati laptele, smantana, ceapa verde, patrunjelul, sare si piper dupa gust. Fierbeti totul cateva minute si adaugati puiul. Lasati-le sa fiarba impreuna 20-30 de minute sau pana cand puiul este patruns.
Poate va intrebati de ce am mentionat doua tipuri de smantana. Pai, smantana obisnuita nu trebuie sa fie foarte grasa, poate fi chiar usor acrisoara; in schimb, smantana pentru gatit, o gasiti in cutii de carton, este moale si cu continut mai mare de grasime.

Cat timp fierb ingredientele, lasati foietajul la dezghetat (daca nu ati facut-o deja). Turnati puiul si legumele intr-un vas mare, termorezistent si lasati-l sa se raceasca. Intindeti aluatul cu un facalet si acoperiti vasul cu el;  lipiti aluatul de marginile vasului si aruncati bucatelele in exces. Nu va faceti griji daca apar gauri in aluat, prin ele se va elimina aerul iar placinta nu va suferi deloc ;) Bateti un ou si ungeti placinta cu el.


Coaceti placinta in cuptorul preincalzit la 220 grade, timp de 15 minute, cand va incepe sa isi schimbe culoarea. Intre timp, bateti cele 2 oua ramase si incorporati smantana pana obtineti un sos omogen. Scoateti placinta din cuptor, dezlipiti marginile si turnati putin cate putin tot sosul (puteti turna si prin gauri, daca exista). Micsorati focul la 180 grade si coaceti placinta in continuare, timp de 10 minute, sau pana cand s-a rumenit bine.

Placinta este delicioasa daca o serviti pe loc, proaspat scoasa din cuptor :)
Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu